28
Joi, Sep

Încălzirea brașovenilor, la mâna consilierilor locali

Deși suntem în secolul 21, unii brașoveni trăiesc ca în Evul Mediu. Mii de familii din municipiu nu au apă caldă de aproape șase luni. Mai mult, iarna bate la ușă, temperaturile din ultimele zile au scăzut mult sub 10 grade celsius, iar oamenii încă nu au căldură în case. Primăria dă asigurări că va furniza agent termic de la începutul lui noiembrie.

Continuare ...

informatiata.ro

     Este vorba despre un șofer în vârstă de 29 de ani care mergea cu mașina dinspre Râșnov spre Cristian. La un moment dat, autoturismul a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu cel condus de un bărbat de 86 de ani. Acesta din urmă, din nefericire, a murit. Potrivit polițiștilor, conducătorul auto de 29 de ani avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost transportat la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge. Potrivit unor surse judiciare,

Continuare ...

      Regia Autonomă de Transport Braşov a decis să cumpere 10 mijloace de transport călători second-hand, anunţul licitaţiei fiind deja publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Valoarea celor 10 autobuze a fost estimată la suma de 1.209.297 lei.  Firmele interesate să liciteze pentru acest contract îşi pot depune ofertele până în data de 18 octombrie.

PresaLiberă.net

     La acest moment, traficul feroviar se desfăşoară cu dificultate, trenurile circulă pilotate, cu întârzieri:

 - IR 1772, Galați – București Nord
· IR 1732, Galați– Brașov
· IR 1831, Galați–Cluj
· R 7360, Galați – Buzău
· R 7566, Galați – Mărășești
· R 11072, Galați– București Nord
· R 7002, Galați–București
· R 7568, Galați – Mărășești

Continuare ...
Pagina 3994 din 4035