Pensionarii care au domiciliul stabil în Brașov au biletele reduse la transport public.
Pensionarii care au domiciliul stabil în Brașov au biletele reduse la transport public.
Administraţia Prezidenţială a precizat, astăzi, că România nu are încă buget pentru 2019 „exclusiv din cauza incapacităţii Guvernului de a concepe, până în prezent, un proiect de buget sustenabil”, avizul CSAT pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale fiind dat din 19 decembrie.
Investiții de amploare, fonduri europene, dar și speranța că, de la centru, deciziile cu privire la bani vor fi luate pe criterii obiective.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 05.20.
În funcție de stațiunea aleasă, prețul închirierii unui echipamnt pentru schi poate să varieze între 30 și 60 de lei pe zi.
Numărul înmatriculărilor de autoturisme second hand în România a scăzut, anul trecut, cu aproape 9%, până la 473.616.