Anticorpii naturali găsiți în tumori ar putea indica calea către o imunoterapie îmbunătățită, potrivit unui nou studiu al Institutului Weizmann, o potențială descoperire a cancerului.
Eveniment
24 Martie - Ziua Evidenței Persoanelor
Începând cu anul 2017, pe data de 24 martie, se sărbătorește anual Ziua Evidenței Persoanelor.
Șeful NATO: “Am căzut de acord să acordăm sprijin mai mare Ucrainei și să sancționăm mai dur Rusia”
“Am căzut de acord să acordăm sprijin mai mare Ucrainei și să sancționăm mai dur Rusia”, a declarat Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii extraordinare a NATO și țărilor membre, dedicată escaladării crizei din Ucraina.
Brașovenii mai au o săptămână la dispoziție pentru a plăti impozitele cu reducere
Termenul de plată este până la 31 martie. Plata impozitelor se poate face prin mai multe metode care nu necesită prezența la ghișeu.
Polițiștii brașoveni, instruiți să intervină în caz de urgență (FOTO)
Cursuri de prim-ajutor acordate polițiștilor brașoveni.
VOLUNTAR la Biserica Neagră din Brașov
Deja devenit o tradiție, programul “Ghizilor voluntari din Biserica Neagră” își deschide porțile și în acest an.