sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Un judecător de drepturi și libertăți a pronunțat, în urmă cu câteva minute, sentința în ceea ce privește prelungirea măsurii arestării preventive în cazul lui Dorel Toma.

Solicitări similare, de prelungire a măsurii arestării, au fost făcute de procurorii DNA Brașov și în cazul fostei contabile a lui Toma, a șefei unei firme din Ghimbav, dar și în cazul a doi afaceriști din sudul țării, implicați în același dosar.

În cazul celor 5 inculpați s-a decis prelungirea măsurii arestării preventive cu 30 de zile. Hotărârea nu este definitivă însă, și poate fi contestată la Curtea de Apel. Până atunci, inculpații rămân în arestul Poliției Brașov.  

Cei 5 au fost trimiși în beciul poliției, în urmă cu o lună, pentru fapte de corupție. În dosarul penal deschis în acest caz sunt vizate contracte ilegale de achiziții în domeniul amenajărilor urbane. Prejudiciul depășește 18 milioane de lei.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: