20
Sâm, Apr

sursa foto: descopera.ro

Eveniment

Cele două medicamente nu se vor mai găsi pe piață.

Au fost retrase în urma unei decizii a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Sunt afectați pacienții care au primit tratament cu Doreta 75 mg cu eliberare prelungită sau cu PANADOL Artro 665 mg. Acestea au fost retrase din cauza complexității și dificultății de gestionare a supradozelor.

Bolnavii pot continua tratamentul cu pastilele pe care le mai dețin „atât timp cât sunt respectate indicațiile terapeutice aprobate și posologia recomandate”, avertizează specialiștii.

Motivul penru care aceste două medicamente foarte populare, în special în rândul celor tratați de boli grave precum cancerul sau în cazul celor care fac recuperare postoperatorie, este riscul de supradozaj foarte ridicat și afectarea sănătății ficatului în cazul în care aceste medicamente sunt folosite pe perioade lungi, scrie doctorulzilei.ro.

Decizia de suspendare a autorizației de punere pe piață a fost luată pe 19 februarie 2018, de Comisia Europeană, iar acum se face notificarea în România.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: