20
Sâm, Apr

sursa foto: obiectivbr.ro

Eveniment

Ceremonial militar și religios, mâine, de la ora 18.00, la sediul Jandarmeriei Brașov din strada Vasile Goldiș nr. 1-3, în zona „Fundătura Rulmentul”. 

„Este vorba despre întâmpinarea moaștelor Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat - Ocrotitorul României și a moaștelor primilor martiri Epictet și Astion, dar și despre dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul. După ora 20.00, brașovenii se pot închina la Sfintele Moaște care vor fi depuse în Biserica Jandarmeriei Brașov până pe data de 05 mai 2018. Vineri, 4 mai 2018, slujba religioasă va fi oficiată de un sobor de preoți condus de P.S. Andrei - episcopul Covasnei și Harghitei”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov.

Având în vedere că se preconizează prezența unui număr mare de credincioși la evenimentul organizat cu Gardă de Onoare, deși se va desfășura într-o unitate militară, intrarea va fi liberă.

Cei interesați pot ajunge la biserică atât cu mijloacele de transport în comun, iar apoi, de la ultima stație, mai sunt de parcurs aproximativ 800 de metri până la sediul Jandarmeriei, cât și cu mașinile personale care vor fi parcate la poarta unității. Jandarmii le recomandă brașovenilor să utilizeze, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun, pentru a se evita aglomerația.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: