20
Sâm, Apr

sursa foto: oanaboutique.ro

Eveniment

Turiştii care au ales să meargă în vacanţă, de 1 Mai, au ales diverse staţiuni din ţară, printre care se numără și Branul, unde au cheltuit aproximativ 3,7 milioane de euro.

Cifra este mai mare cu aproape 0,2 milioane de euro în comparație cu anul 2017 când, de Ziua Internaţională a Muncii, au plecat în vacanţe, în ţară, peste 94.000 de turişti, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Și în acest an s-a menţinut în preferinţele românilor zona rurală. Pensiunile au reuşit să atragă peste 42.000 de turişti. Destinaţiile alese au fost Bran, Bucovina şi Maramureş, dar şi zone mai puţin cunoscute, aflate în apropierea marilor aglomerări urbane, precum Clisura Dunării, Caraş Severin sau Sâmbăta de Sus, unde cazarea a costat între 40 și 200 de lei de persoană pe noapte.

Destinaţia cea mai populară pentru minivacanţa de 1 Mai a rămas litoralul românesc, potrivit capital.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: