18
Joi, Apr

Foto: BrasovTV.com

Eveniment

Și-au dat viața pe front în cel de-al Doilea Război Mondial.

Au fost răniți, întemnițați, persecutați sau dați dispăruți. Este vorba despre veteranii de război din România, care au o zi specială, dedicată lor, pe 29 aprilie. Pentru aceștia, la Brașov s-au organizat, la sfârșitul acestei săptămâni, ceremonii militare și religioase.

Evenimentele dedicate Zilei Veteranilor de Război au avut loc în Piața Unirii. În zona Brașovului mai sunt în viață 152 de veterani de război. În Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri şi invalizi.

În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război.

Un amplu reportaj despre acest subiect, AICI.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: