16
Mar, Apr

sursa foto: adevarul.ro

Eveniment

Rezultat incredibil, în urmă cu scurt timp, pe „Stadio Olimpico”!

AS Roma a reușit minunea pe Olimpico și a eliminat-o pe Barcelona încă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. După ce echipa lui Messi a câștigat partida tur, scor 4 – 1, italienii s-au impus în meciul retur, încheiat în urmă cu scurt timp, scor 3 – 0. Grație golului înscris în deplasare, romanii s-au calificat în semifinala competiției.

Pe „Stadio Olimpico”, golurile au fost marcate de Dzeko în minutul 6, De Rossi în minutul 58 și Manolas în minutul 82.

AS Roma a dominat inclusiv în ceea ce privește posesia balonului, Lionel Messi nu a realizat nimic notabil, iar Barca nu a reușit să marcheze, deși a încheiat meciul inclusiv cu fundașul Gerard Pique în ofensivă.

La adăpostul scorului din tur, Barcelona credea că returul din capitala Italiei va fi doar un meci care trebuie bifat, în drumul spre „careul de aşi” al competiţiei. Elevii lui Di Francesco au crezut însă în şansa lor şi au reuşit o „romatada”, aşa cum titrează spaniolii, parafrazând „remontada”.

S-a terminat 3-0 pentru AS Roma care, dincolo de performanţa în sine - unică pentru Roma în noul format al Ligii -, a devenit abia a treia formaţie din istorie care întoarce un asemenea deficit, într-o fază eliminatorie din Champions League, potrivit digisport.ro.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: