25
Joi, Apr

Foto: Jandarmeria Brașov

Eveniment

Mobilizare generală pentru zeci de polițiști, jandarmi și angajați ISU!

UPDATE 02,30 - Din păcate, minorul a fost găsit decedat, în albia pârâului, la circa 300 de metri de casa în care locuia. Medicii au încercat mai multe minute să-l resusciteze, fără succes.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Toți caută, de câteva ore, un copil de șase ani, din Râșnov, dispărut luni seara de acasă. Polițiști au fost sesizați luni seara, la ora 21.20, despre dispariția micuțului de la domiciliul familiei, în localitatea Râșnov, pe malul pârâului Ghimbășel. Potrivit familiei, copilul ar fi dispărut de acasă în jurul orei 17.00.

Băiatul se numește Lingurar David Nicolas (foto), este blond, are ochi căprui și constituție astenică. La momentul dispariției era îmbrăcat cu blugi albaștri, bluză albastră, hanorac cu glugă, tot albastru, purta o vestă de fâș închisă la culoare și în picioare avea cizme de cauciuc cu buline multicolore.

Din păcate, minorul suferă de un retard intelectual.

 În activitatea de căutare sunt angrenați 35 de polițiști, 14 jandarmi și 21 de cadre ISU. Oricine poate oferi detalii, care să ajute la găsirea copilului, este rugat să sune, de urgență, la numărul unic 112!

Foto: Jandarmeria Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: