29
Vin, Mar

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Peste 11.800 de poliţişti au fost la datorie, ieri, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

În urma celor 300 de acțiuni organizate și a intervențiilor la 2.249 de evenimente, au fost constatate 650 de infracţiuni și 7.641 de fapte contravenționale.

120 de persoane suspectate că au încălcat legea, au fost prinse în flagrant delict.

În timpul acțiunilor din trafic, desfășurate pentru siguranța rutieră, polițiștii au constatat 80 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au reținut 405 permise de conducere și au retras 139 de certificate de înmatriculare.

1.845 de evenimente la care s-a intervenit au fost sesizate prin Apelul Unic de Urgență 112.

Valoarea amenzilor contraveționale aplicate se ridică la 2.000.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 26.000 de lei.

Pe parcursul acțiunilor, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: