Școala Gimnazială Nr. 19

Eveniment
Instrumente
Caractere

În doi ani, municipiul Brașov va avea mai multe școli reabilitate complet.

Vor fi construite corpuri de clădire lângă cele deja existente, sau, în unele cazuri, se vor amenaja mansarde cu mai multe săli de clasă. Totul din banii Primăriei. Prima unitate de învățământ modernizată va fi Școala Gimnazială Nr. 19.

Aceasta este una dintre cele mai solicitate din municipiul Brașov. În unitate învață, în prezent, 820 de elevi. Din cauza spațiilor insuficiente, copiii sunt nevoiți să studieze în schimburi. Extinderea corpului de clădire este așteptată de câțiva ani. „Lipsa de spațiu constituie o mare problemă pentru școala noastră. Suntem presați din acest punct de vedere, întrucât avem foarte multe solicitări. Cele mai multe, pentru clasa pregătitoare. Acest număr mare de copii ne face să nu ne mai putem desfășura activitatea așa cum ar trebui”, a declarat Claudia Savu, directoarea Școlii Gimnaziale Numărul 19.

Primăria a lansat deja licitația pentru proiectarea și executarea lucrărilor de mansardare a Școlii Nr. 19. Valoarea estimată a contractului este de peste două milioane de lei, cu TVA. „Ne aflăm în situația în care din cauza solicitărilor numeroase de la anumite școli, trebuie să mutăm copiii în alte corpuri de clădire, pentru ca activitatea de învățământ să se desfășoare normal. Încercăm să rezolvăm cât mai multe din aceste situații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

În perioada următoare vor fi reabilitate si școlile gimnaziale 1,9,12,27 și 30.