18
Joi, Apr

Foto: BrasovTV.com

Eveniment

La această oră, mai mulți brașoveni protestează în centrul orașului.

Potrivit estimărilor, peste 200 de persoane au ignorat cele -9 grade din termometre și au ieșit să protesteze la Prefectură. Ca în ultimele luni, aceștia își manifestă pașnic nemulțumirile, în primul rând față de legile justiției.

Acum, însă, avem parte și de manifestări de susținere pentru Direcția Națională Anticorupție și față de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Astfel de proteste au loc, în ciuda frigului de afară, în Capitală, dar și în marile orașe ale țării.

De asemenea, românii din diaspora au anunţat că vor solidariza cu cei din ţară, astfel că vor organiza proteste în Dublin (în faţa ambasadei României), Milano (Consulatul român), Toronto (Nathan Phillips Square) şi Viena (în faţa ambasadei României).


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: