28
Joi, Mar

Brasov TV

Eveniment

Bugetul județului Brașov pe anul 2018 este bazat în principal pe investiții. Cel puțin asta a reieșit din dezbaterea publică în care a fost prezentat proiectul. Cetăţenii, instituţiile publice şi organizaţiile interesate cu privire la proiectul bugetului au fost  invitate să participe la această dezbatere în care au fost prezentate toate veniturile și cheltuielile pe anul 2018. La scurt timp dupa aceasta dezbatere, bugetul a fost aprobat in plenul Consiliului Judetean.

Conform proiectului de buget care poate fi consultat pe site-ul administraţiei judeţene, judeţul Braşov va avea în 2018 venituri de 284 milioane lei şi cheltuieli de 428 milioane lei. Bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii va avea venituri de 558 de milioane lei şi cheltuieli de 580 de milioane lei, iar bugetul creditelor interne, venituri de 29 milioane lei, identice cu cheltuielile. „ Anul acesta avem cuprinse și sume primite de la Uniunea Europeană, privind finanțarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2017-2020 ” a declarat Gabriela Agafiței, director executiv Direcția Economică, Consiliul Județean Brașov  

Cele mai mari investiţii prevăzute în bugetul judeţului pentru acest an sunt proiectul Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav, pentru care este alocată suma de 82,8 milioane lei. Tot pentru aeroport, în 2019 va fi alocată suma de 23 de milioane lei, în 2020, 32 milioane lei, iar în 2021, 37 de milioane lei. Consiliul Județean a alocat bani pentru procedurile de achiziție a unor lucrări la căile de rulare, canalizare, iluminat și o parte din balizaj. „ Să sperăm că la rectificarea bugetară din luna iunie, exact cum s-a manifestat domnul ministru Teodorovici, județele vor primi aceleași bugete ca și în anii trecuți ” a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

 

De meționat este faptul că anul acesta judeţul Braşov va un buget diminuat cu aproape 90 de milioane de lei. Banii nu au mai fost prevăzuți în alocarea bugetară venită de la Guvern.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: