12
Vin, Apr

Eveniment

Anul acesta a fost cel mai profitabil sezon pentru patronii de terase din centrul Brașov! Cel puțin asta susțin reprezentanții Primăriei care au avut cele mai multe solicitări de amplasare a teraselor. Municipalitatea a încasat vara aceasta de la cei care au ocupat domeniul public peste 600.000 de lei.

65 de terase au funcționat legal în această vară în zona istorică a Brașovului. Trei lei este tariful zilnic pentru ocuparea unui metru părtrat pe domeniul public.

Terasele au mai fost amplasate vara aceasta în Piața Sfatului, Piața Enescu, dar și pe străzile Michael Weiss, Mureșenilor, Postăvarului, Diaconul Coresi, Politehnicii și Sf. Ioan. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: