16
Mar, Apr

sursa foto: click.ro

Eveniment

Simona s-a calificat în optimile Australian Open, astăzi, după un meci rarisim. Antrenorul ei, Darren Cahill, a ridicat, la finalului meciului, șapca! În timpul partidei însă, tensiunea l-a determinat pe Australian să facă un gest neobișnuit.

La un moment dat, Darren şi-a scos tot ce avea în buzunare, portmoneul, telefonul și ochelari, şi le-a aruncat sub scaun, după care a lăsat mâinile în jos lăsând impresia că se roagă. În setul decisiv, când totul era pe muchie de cuțit, australianul a renunţat la stilul său calm şi s-a ridicat în picioare la fiecare minge, pentru a o încuraja pe Simona. Mingea decisivă a româncei, aici.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Simona Halep, locul 1 WTA, s-a calificat în optimile turneului, după ce a trecut de americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, scor 4-6, 6-4, 15-13. Simona Halep și Lauren Davis au egalat recordul de game-uri într-un meci feminin la Australian Open, 48, deținut de Arantxa Sanchez Vicario și Chanda Rubin, din 1996, scor 4-6, 6-2, 16-14.

SETUL I Americanca s-a deplasat excelent pe teren, a lovit foarte bine și a dat dovadă de agresivitate în joc. Deși a fost prima care și-a cedat serviciul, Davis a revenit rapid, a făcut două break-uri și a câștigat setul.

SETUL II: Simona a revenit la jocul clasic. A început cu un break, la 1-1, a servit bine, nu a făcut greșeli, iar nivelul jocului a crescut. A dominat schimburile, nu i-a mai permis americancei să fie agresivă, a câștigat setul și a trimis meciul în decisiv.

SETUL III: Simona a început bine, iar la scorul de 1-1 a făcut un break la 0, după mai multe erori făcute de Lauren Davis. La 3-2, după un game extrem de disputat, Davis a făcut break-ul, egalând scorul. La 4-4, Halep a mai făcut un break, dar americanca a revenit, în game-ul în care Simona a servit pentru a câștiga meciul.

Ulterior, Halep a mai servit de două ori pentru câștigarea meciului, dar de fiecare dată Lauren Davis a returnat foarte bine și a fost extrem de agresivă. Cele două jucătoare au mers, apoi, cap la cap și au oferit un meci dramatic. La 11-10, Davis a avut trei mingi de meci, dar Halep le-a salvat. La 13-13, cu Lauren Davis accidentată, Halep a făcut break-ul. În game-ul următor a servit foarte bine și a câștigat partida, potrivit gsp.ro.

În runda următoare, românca va juca împotriva japonezei Naomi Osaka (72 WTA). Aceasta a învins-o, în urmă cu scurt timp, pe reprezentanta țării gazdă, Ashleigh Barty, (17 WTA), scor 6-4, 6-2.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: