29
Vin, Mar

Eveniment

Gala Comunității Țara Făgărașului, eveniment aflat la prima ediție și desfășurat în Cetatea orașului, și-a desemnat câștigătorii aseară.

Peste 200 de persoane au participat la această gală, născută din dorința de a aduce recunoștință și apreciere tuturor celor care au ajutat la dezvoltarea comunității din Țara Făgărașului. Fundația Comunitară Țara Făgărașului i-a premiat pe cei care fac fapte bune, care reprezintă o sursă de inspirație și un exemplu  prin  viziunea și modul lor de implicare în rezolvarea problemelor societății.

 Au fost 97 de nominalizări, pentru 14 categorii, dedicate mai multor categorii sociale și domenii de activitate. Printre alții, au fost premiați „voluntarul tânăr al anului”, „voluntarul anului”, „pompierul voluntar al anului”. Nominalizările au reflectat faptele de bine desfășurate în Țara Făgărașului, inițiativele constructive și de impact și au vizat companiile care schimbă lucruri, lideri și coordonatori care înțeleg importanța rolului lor în comunitate, asumându-l zilnic prin responsabilitate și spirit civic.

Este foarte important să păstrăm în comunitate astfel de persoane care ne aduc un mare beneficiu. Sunt oameni de valoare, care țin comunitatea unită și ne ajută să ne dezvoltăm ca o societate sănătoasă. Ei merită tot respectul și aprecierea noastră”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: