Totul s-a petrecut cu puțin timp înainte de miezul nopții, pe o porțiune de drum fără iluminat public.
Aflată la volanul mașinii personale, o tânără de 21 de ani din Săcele, care conducea dinspre Brașov spre Cheia, l-a surprins și accidentat pe un bărbat de 49 de ani. Din nefericire, omul a murit. Potrivit polițiștilor, bărbatul traversa șoseaua neregulamentar. Șoferița, care era în stare de șoc, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis dosar penal pe numele tinerei implicate, sub acuzația de ucidere din culpă. Femeia a fost testată în ceea ce privește consumul de alcool, rezultatul fiind zero.