29
Vin, Mar

Sursa foto: cnunirea.ro

Eveniment

     Colegiul Național Unirea intră în reparații capitale. Corpul A al unității de învățământ va fi reabilitat în totalitate. Lucrările vor dura 12 luni, iar investiția de aproape șapte milioane de lei va fi suportată de Primăria Brașov. 

27 de săli de clasă sunt în corpul A, iar elevii de aici vor fi mutați în alte săli. Vor fi lucrări de reabilitare atât la interior, cât și la exterior. Vor fi suplimentate și grupurile sanitare, dar vor fi refăcute și toate instalațiile electrice.

Montarea liftului exterior va fi cea mai importantă parte a proiectului de modernizare. Acest lift va putea fi utilizat de elevi, profesori, dar și de persoanele cu dizabilități. Colegiul Național Unirea a fost înființat în anul 1897, iar în 2004 a primit titlul de școală europeană. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: