03
Vin, Mai

sursa foto: businesslive.ro

Eveniment

Valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci a scăzut, cu 18,2%, în iulie, la aproximativ 12,3 miliarde lei, comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului precedent, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Din această sumă, 5,74 miliarde lei erau în moneda naţională şi 6,59 miliarde lei în valută. Capitala deţinea 37% din totalul restanţelor.

Valoarea totală a creditelor acordate firmelor şi populaţiei însuma 230,8 miliarde lei, în creştere cu 5,3% comparativ cu nivelul din iulie 2016. Cea mai mare parte din valoare era în lei, respectiv peste 138,5 miliarde lei.

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 1,1%, în iunie, comparativ cu luna precedentă, la 687.302, conform celor mai recente date al Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 8,05 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,12 miliarde în lei şi 3,28 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile cu 4,53 miliarde lei.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: