04
Sâm, Mai

sursa foto: jurnalmm.ro

Eveniment

Inventivitatea hoților nu are limite! 5 femei și un bărbat au golit casele a zeci de bătrâni din 4 județe. Au pățit-o și 3 vârstnici din județul Brașov. Ei s-au trezit fără agoniseala de-o viață.

Vârstnicii, proprietarii unor grădini, au decis să vândă legumele și fructele obținute, la poartă. Principalii suspecți acționau după un plan foarte bine pus la punct. Inculpații intrau în vorbă cu vânzătorul, se arătau interesați să cumpere produse, iar sub pretextul că nu au decât bancnote de valori mari, suspecții îi cereau proprietarului să verifice dacă are suficienți bani pentru rest. Aflau, astfel, locul în care vânzătorul păstra banii. Apoi, până când unul dintre inculpați alegea marfa și îi distrăgea atenția vânzătorului, complicii intrau în casă și furau banii. La fel s-a întâmplat și în cazul unor bătrâni din județele Buzău, Prahova și Ialomița. Păgubiții au depus reclamații, polițiștii și procurprii brașoveni au început cercetările, iar acum, principalii suspecți au fost prinși în flagrant, pe un drum din județul Prahova. Mașina în care se aflau a fost oprintă în trafic. În autoturism erau banii și bijuteriile pe care inculpații le furaseră. Pe numele celor 6 persoane implicate s-au emis ordonanțe de reține și vor fi prezentate unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor emite sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: