26
Lun, Feb

Eveniment

Eclipsă totală de soare de pe 21 august va fi observată, luni, în SUA şi ar putea fi cel mai vizionat eveniment astral din istoria omenirii, momentul fiind transmis în premieră mondială pe internet printr-un livestreaming cu ajutorul mai multor baloane cu heliu, informează Reuters.

Cercetătorii de la Montana State University au încheiat un parteneriat cu NASA pentru a participa la Space Grant Ballooning Project, o inițiativă ce prevede lansarea a peste 50 de baloane la altitudinea de 24.384 de metri, cu scopul de a capta imagini ale eclipsei solare, pe măsură ce fenomenul va deveni vizibil pe teritoriul Statelor Unite.

În timpul eclipsei, Luna se va interpune între Soare și Terra, de la vest către est, iar umbra ei va fi proiectată pe Pământ.

De pe coasta de est americană, în Charleston, un oraș din statul Carolina de Sud, ultimul loc din America continentală unde va fi vizibilă eclipsa, Cassandra Runyon și echipa sa de profesori și studenți vor lansa baloane cu heliu de la bordul unei nave aparținând U.S. Coast Guard, care se va afla la o distanță cuprinsă între cinci și șase mile marine (9-11 kilometri) față de țărm.

Specialiștii se așteaptă ca umbra eclipsei să se deplaseze la nivelul solului cu o viteză de 2.000 de mile pe oră (3.218 kilometri pe oră) în Oregon, în nord-vest, și să încetinească la 1.500 de mile pe oră (2.414 kilometri pe oră) în Carolina de Sud, a precizat Cassandra Runyon.

Baloanele din latex, ce au înălțimea de 2,7 metri și sunt umplute cu heliu, vor fi echipate cu camere video de înaltă rezoluție, camere fixe și computere. Ele vor fi lansate din peste 50 de localități americane și vor transmite imaginile captate către Pământ.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: