18
Joi, Apr

Eveniment

Chiar și pe o căldură insuportabilă, peste 150 de sportivi din toată țara au luat parte la concursul de orientare turistică, desfășurat în cartierul Noua și Poiana Brașov.

Persoane de toate vârstele au dorit să-și testeze abilitățile la orientare în timp și spațiu. Ediția de la Brașov a făcut parte din calendarul competițional al Federației Române de Orientare. Startul a fost luat de concurenți cu vârste cuprinse între 10 și 80 de ani.

Au fost atât trasee atât prin oraș, cât și prin pădure. Competiția organizată de Clubul Sportiv Babarunca Săcele și CSU Brașov a avut trei categorii: individual, open și family, pentru profesioniști, dar și amatori.

 

 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: