26
Vin, Apr

Sursa foto: ANM

Eveniment

ANM a prelungit atenţionarea pentru cod roşu de caniculă şi duminică, în două judeţe. Pentru restul ţării au fost emise coduri portocaliu şi galben.

COD ROŞU: Duminică (6 august), valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 şi 84 de unităţi. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade. În judeţele Mehedinţi şi Dolj se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40...41 de grade.

COD PORTOCALIU: În Banat, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi a Transilvaniei, precum şi în nordul şi estul Olteniei şi în sudul Crişanei, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 şi 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.

Meteorologii atrag atenţia că în a doua parte a zilei de duminică (6 august) şi în noaptea de duminică spre luni vor fi averse torenţiale, însoţite de frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii, în special la munte, în nord-vestul şi nordul teritoriului, iar în cursul zilei de luni (7 august) mai ales în jumătatea de nord.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: