24
Mie, Apr

sursa foto: psnews.ro

Eveniment

Scenele de groază s-au petrecut într-o locuință situată pe strada Câmpului.

„Pe fondul consumului de alcool, principalul suspect și-a lovit soția, a amenințat-o cu moartea și a distrus bunuri din locuință. Bărbatul a fost identificat, dus la sediul Secției numărul 2 de Poliție și audiat”, a explicat, pentru brasovtv.com, agent șef adjunct Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție din Brașov. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar anchetatorii urmează să decidă dacă vor propune sau nu, judecătorului de drepturi și libertăți, emiterea unui mandat de arestare preventivă. Bărbatul implicat, în vârstă de 66 de ani, este cercetat penal, dar beneficiază de prezumția de nevinovăție până când magistrații vor emite sentința definitivă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: