11
Vin, Oct

Eveniment

Militari din cadrul Regimentului 2 Cavalerie (2CR) din Statele Unite, împreună cu militari din Brigada 2 Infanterie şi Brigada 2 Vânători de Munte, vor lua parte, în perioada 11-14 iulie, la activităţi de relaţionare cu autorităţile şi comunităţile locale, in garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare.

Activităţile, grupate sub titlul Dragoon Guardian 2017, vor consta în expoziţii de tehnică, acţiuni de relaţii cu comunitatea şi depuneri de coroane de flori la monumentele şi cimitirele eroilor de pe traseele de deplasare din garnizoanele Arad, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Sinaia şi Slobozia.

În Sinaia va avea loc în data de 11.07.2017 o ceremonie de depunere de coroane la două monumente: Monumentul din Piaţa Vulturii Libertăţii dedicat aviatorilor americani căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul României şi Cimitirul de onoare al eroilor din Primul Război Mondial , între orele 18:00 – 19:00.

Exerciţiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. SG17 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere.

În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari din 23 de ţări aliate şi partenere, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: