25
Joi, Apr

sursa foto: Gandul.info

Eveniment

UPDATE

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele candidaţilor care au susţinut probele examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii. Pe ţară, promovabilitatea este de 71,4%. Anul trecut, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare a acestui examen a fost de 66,7%.

Peste 130.000 de candidați din toată țara, care au participat la prima sesiune a testului maturității, au primit rezultatele la examen. Le pot găsi la adresa: bacalaureat.edu.ro .

Cei nemultumiți pot depune contestații, astăzi, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi facute publice pe 10 iulie.

În urma evaluării lucrărilor contestate, nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestație. Din acest an, nota comisiei de contestații este cea finală.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții, cumulativ: susținerea tuturor probelor de evaluare a competentelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise, nota 5 la fiecare dintre acestea, precum și obținerea mediei 6, cel puțin, la probele scrise.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: