19
Vin, Apr

Eveniment

Județul Brașov a atras în primele patru luni ale anului aproape 350.000 de turiști. Suntem pe locul 2 la nivel național, după București.

Din păcate, cei care ne vizitează nu stau mai mult de 3 zile. Și cheltuiesc, în medie, 500 de euro pe sejur. Dintre turiștii străini, nemții s-au arătat cei mai interesați de județul nostru. Urmați de israelieni și cetățenii din Republica Moldova. Numărul acestora a crescut cu aproape 20% în intervalul ianuarie – aprilie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Și înnoptările au crescut cu 21%.

La capitolul sosiri s-a înregistrat o creștere de 11% în luna aprilie a acestui an, comparativ cu perioada similiară a anului trecut. Peste 40% dintre vizitatori au preferat să se cazeze la hotel. Peste 170 de milioane de euro au lăsat turiștii care ne-au vizitat județul în primele patru luni ale anului. După municipiu, cele mai vizitate au fost Branul, Poiana Brașov, Râșnovul și Predealul. 

Articole sugerate

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: