20
Sâm, Apr

Brasov TV

Eveniment

Turismul a început să ia amploare la Cristian. În localitatea brașoveană a fost inaugurat cel mai modern complex turistic. O veche locuință săsească a fost transformată într-un resort de cinci stele. Investitorii au încercat să îmbine stilul vechi cu cel nou, iar rezultatul este unul uimitor.

Unitatea de cazare din Cristian are 17 camere, o sală de evenimente dar și mai multe spații de recreație. „ Este o investiție care mă încununează și cuprinde toată experiența mea de 25 de ani de investitor. Este o revelație a vieții mele, pentru că aici am cuprins tot ceea ce înseamnă parte electronică, foarte bine pusă la punct, de hidraulică. Absolut tot ce vedeți aici este gândit și făcut de mine ” a declarat investitorul Tiberiu Dogaru. „Aceste investiții ne obligă, pe viitor, ca și noi Comuna Cristian, prin ceea ce facem să facem lucruri deosebite. Vom fi alături de toți investitorii care se implică și doresc să investească în comuna Cristian ” a completat primarul din Cristian Gicu Cojocaru.

 Resortul din Cristian dispune de două piscine, una acoperită și una în aer liber cu apa sarata. De asemenea turiștii mai beneficiază de servicii de masaj dar și de saună, iar pentru copii s-a amenajat un loc special de joaca. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: