25
Joi, Apr

Eveniment

UPDATE

Peste 52.000 de țigarete, peste 160 de kilograme de tutun, dar  și aparate artizanale utilizate la confecționarea țigaretelor au fost ridicate de polițiștii, în urma a 25 de percheziții efectuate în 6 județe, printre care și Brașovul, la persoane bănuite că ar fi produs și comercializat țigarete în afara unui antrepozit fiscal.

Polițiștii din Prahova și cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române efectuează, în această dimineață, 25 de percheziții în Brașov, dar și în alte 5 județe. Sunt vizate persoane care ar face parte dintr-o grupare specializată în producerea și comercializarea de țigarete în afara unui antrepozit fiscal. Pe numele a 11 persoane au fost emise mandate de aducere.

Potrivit acuzării, un membru al grupării, din Prahova, ar fi fost cel care ar fi achiziţionat tutunul sub formă de frunze de la persoane care cultivă tutunul și ar fi fabricat țigarete împreună cu alte 4 persoane, domiciliate tot în județul Prahova.

Ulterior, țigaretele ar fi fost comercializate în special către crescători de animale, care le achiziționau pentru persoanele care supravegheau animalele.

Anchetatorii urmează să decidă, la finalul audierii celor 11 persoane vizate de anchetă, dacă vor emite sau nu ordonanțe de reținere.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: