30
Joi, Iun

Eveniment

        A spus DA, după ce a fost cerută de soție pe circuitul de pilotaj al lui Titi Aur. Este vorba despre o tânără din Brașov care, după ce a încheiat o cursă de antrenament și a coborât de pe motor, a avut parte de o surpriză de proporții. La linia de sosire a fost așteptată de iubitul ei care, i-a oferit inelul. Și nu oricum, ci așezat pe o motocicletă în miniatură. Totul a fost filmat prin intermediul unei drone. Ada și Cristi au o pasiune comună - motoarele. Se cunosc de zece ani, iar acum, au ajuns la cel mai important pas.

 Datorită pasiunii pe care o împărtășim amândoi pentru motor-sport, pentru motociclist și automobile în urma antrenamentelor pe care le-am desfășurat la București pe circuitul lui Titi Aur, cel mai performant din țară, am reușit să organizez cu ajutorul prietenului nostru și în același timp antrenorul nostru Răzvan Radu, acest eveniment. Pregătirile au început cu o lună înainte, pe această cale vreau să îi și mulțumesc pentru suportul necesar atât lui cât și prietenilor lui”, a declarat pentru Brașov TV, Cristi STOICA. Momentul inedit a fost filmat prin intermediul unei drone.

Galerie FOTO  

  Filmarea a surprins momentul în care Ada ajunge la linia de sosire, iar Cristi așteaptă, răbdător, ca iubita lui să coboare de pe motor. Apoi, tânărul îi oferă inelul. Urmează o îmbrățișare și bine-nțeles, lacrimile de fericire. Pe fundal, pe un banner uriaș, montat din timp pe o clădire din apropiere, se putea citi: VREI SĂ FI SOȚIA MEA? Banerul a fost montat pe punctul de supraveghere din mijlocul circuitului, e un banner de aproximativ 25 de metri pătrați, a fost rulat, nu a fost observat, nu avea cum să fie observat, bannaer care a fost coborât în momentul în care persoana implicată a ajuns în dreptul lui”, ne-a mai spus Cristi STOICA. Tânăra din Brașov a răspuns cu un DA răspicat la întrebarea iubitului ei, iar peste un an, cei doi vor schimba pentru o zi costumele de motocicliști cu cele de miri. Pentru nunta care va avea loc în Brașov, pregătirile deja au început. 

VIDEO:

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: