Cinci posturi pentru absolvenţi de bacalaureat şi alte cinci pentru absolvenţii cu studii superioare- acestea sunt cele zece funcţíi publice vacante de poliţişti locali pe care instituţia braşoveană vrea să le ocupe.
Locurile libere sunt la : ordine publică, serviciul rutier, poliţia turistică, intervenţii şi siguranţă obiective. Cei care îşi doresc să intre în familia poliţiştilor locali trebuie să ştie să lucreze în echipă, dar şi să fie disponibili să lucreze în afara orelor de program, ţinând cont de faptul că poliţistul local este la dispoziţia braşoveanului 24 de ore din 24.
Dosarele de însciere s-au depus până în 5 Aprilie 2017 , iar concursul va începe mâine şi va consta în probe sportive iar examenul scris şi interviul vor fi susţinute în 25 Aprilie 2017.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: