19
Vin, Apr

sursa foto: Adevarul.ro

Eveniment

     Anchetatorii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat aproape 400 de percheziții, în mai puțin de

două săptămâni,  pentru destructurarea unor grupări infracționale.

Au fost ridicate 1.500 de grame de heroină, 13 kilograme de canabis și peste 3.000 de grame de substanţe psihoactive, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Totodată, au fost confiscate opt autoturisme, 180 de mii de lei, peste 44 de mii de euro, aproape 4500 de dolari, dar și laptop-uri, tablete, arme și telefoane mobile.

În cadrul investigaţiilor, pentru probarea activităţii infracţionale a 378 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, poliţiştii au efectuat 372 de percheziţii ce au vizat imobilele folosite de acestea. În urma administrării probatoriului, 118 persoane au fost reţinute sau arestate, iar 19 sunt cercetate sub control judiciar. Au fost ridicate, de asemenea, și importante cantități de droguri, dar și 33 de mii de pachete cu ţigări.

La acţiunile desfăşurate au participat 741 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, în cadrul unor dosare instrumentarea de procurorii DIICOT.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: