09
Joi, Feb

sursa foto: RomaniaTV.net

Eveniment

     Un  tânăr de 19 ani din Brașov a ajuns în beciul Poliției după ce și-a șantajat fosta iubită cu filmări indecente. Cei doi tineri au făcut sex luni în șir, iar tânărul a filmat scenele cu acordul iubitei, cu câteva luni mai mică. În urmă cu câteva zile, cei doi s-au certat. ,,I-a solicitat victimei, pentru a nu da publicității aceste înregistrări, suma de

50 de euro și telefonul ei mobil. Urmare a reclamației pe care persoana vătămată a depus-o la Poliția Brașov, s-a organizat un flagrant delict’’, a explicat, pentru BrașovTV.com, prim-procurorul Carmina Reit de la Parchetul Judecătoriei din Brașov.

 ,,Flagrantul s-a organizat în Săcele, iar ulterior acestei activități procedurale, suspectul a fost condus la sediul Parchetului Judecătoriei Brașov pentru dispunerea măsurilor legale’’, a explicat, pentru BrașovTV.com, subcomisarul Ionuț Marin de la Inspectoratul Județean de Poliție din Brașov. Principalul suspect a recunoscut că i-a cerut fetei bani și telefonul mobil, dar a susținut că totul a fost o glumă și că, nu ar fi dat niciodată publicității imaginile. Tânărul fost reținut și arestat sub acuzația de șantaj, dar a contestat hotărârea. Până când se va emite sentința definitivă, ființează prezumția de nevinovăție. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: