01
Dum, Dec

Eveniment

Pasajul de la Fartec, în stand by. Modernizarea podului a fost oprită. Constructorul a descoperit că pasajul care duce spre Sighișoara este mult mai avariat decât se credea inițial.

Acum este nevoie de un nou proiect tehnic, iar lucrările s-ar putea relua în vară. "Sunt lucrări mult mai complexe decât se credea inițial. Este nevoie să se lucreze mult mai profund, iar pentru asta trebuie făcută altă documentație", a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. 

Problemele tehnice sunt mult mai serioase decât se credea inițial și nu au fost descoperite în timpul expertizei. În aceste condiții finalizarea lucrărilor ar putea fi amânată cu câteva luni. În primul rând structura de rezistență a podului este serios avariată. 

Brașovenii spun că zona este intens circulată și că finalizarea investiției ar fluidiza traficul. Vechiul pasaj de la Fartec a fost construit în anul 1971. Valoarea lucrărilor de reabilitare depășește opt milioane de lei. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: