29
Joi, Feb

sursă foto: observatornews.ro

Eveniment

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, miercuri, că valorile crescute ale concentraţiei de E.coli descoperite în apa Mării Negre nu au fost constante şi nu se încadrează în situaţie anormală.

Ca urmare a informaţiilor prezente în spaţiul public referitoare la concentraţii mari de Escherichia coli (E.coli), în unele zone de îmbăiere din apa Mării Negre, Institutul Naţional de Sănătate Publică transmite că prezenţa E.coli în apa de îmbăiere reprezintă un parametru de calitate al apei stabilit obligatoriu pentru a fi monitorizat, valorile determinate prin analize de laborator raportându-se la criteriile de calitate ale apei stabilite prin HG 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, respectiv:

– până în 250 cfu/100 ml pentru calitate excelentă;

– până la 500 cfu /100 ml pentru calitate bună;

– peste 500 cfu/100 ml pentru calitate satisfăcătoare.

În cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, valorile indicatorului microbiologic E.coli analizat au prezentat creşteri sporadice peste norma stabilită, clasificarea apelor de îmbăiere efectuându-se utilizând datele de monitorizare pe parcursul ultimilor 4 ani, nu la valorile determinate la fiecare monitorizare, arată INSP.

Amintim că, în weekend, la Năvodari valorile au ajuns la 1.305 de unități la 100 de mililitri.

Rezultatele analizelor sunt disponibile pe site-ul Direcției de Sănătate Publică din Constanța.

"Aceste creşteri nu au fost constante (timp mai multe zile) şi nu se încadrează în 'situaţie anormală' şi nici în situaţia de 'poluare pe termen scurt', pentru că valorile din ziua următoare creşterii s-au încadrat în valori normale.

Creşterile valorile indicatorilor microbiologici au fost punctuale şi disparate în timp, motiv pentru care nu a fost emisă recomandarea de a interzice scăldatul în acele zone", se precizează în comunicatul emis de Ministerul Sănătăţii.

Prezenţa E.coli în apa potabilă şi apa de îmbăiere denotă o contaminare fecală de origine umană sau animală - deversări de ape reziduale accidentale din diverse surse: canalizări defecte, terenuri agricole, ferme de animale, plaje insuficient întreţinute, explică Institutul, care adaugă că pentru apa potabilă valoarea pentru E.coli trebuie să fie "0 cfu/mL" pentru a nu produce îmbolnăviri.

"Având în vedere faptul că apa de îmbăiere poate fi ingerată accidental, în cantităţi mici, riscul de îmbolnăvire presupus de prezenţa E. Coli în apa de îmbăiere este redus, faţă de prezenţa microorganismului în apa potabilă", spune Institutul Naţional de Sănătate Publică.

INSP vine şi cu o serie de recomandări pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri asociate acestor concentraţii crescute de E.coli în apa de mare:

- Evitarea ingestiei apei şi a scufundărilor cu capul sub apă pentru a nu favoriza pătrunderea apei pe nas sau urechi;

- Îmbăierea doar în zonele amenajate şi monitorizate unde se afişează calitatea apei de îmbăiere.

- Este indicat să se facă duş după îmbăiere;

- Utilizarea corectă a grupurilor sanitare şi spălatul pe mâini după folosire;

- Respectarea normelor generale de igienă;

- Consumul de apă potabilă doar din surse sigure, monitorizarea calităţii apei potabile fiind asigurată şi de către producător/distribuitor.

"Pentru a controla situaţia apărută se face monitorizarea microbiologică cu frecvenţă mărită şi completarea analizelor cu cele fizico-chimice. Specialiştii din cadrul INSP vor realiza o analiză în dinamică a calităţii apei de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre, în colaborare cu specialiştii din cadrul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", pentru a depista cauzele care au generat această situaţie", informează Institutul.



Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: