19
Vin, Apr

sursă foto: mediaflux.ro

Eveniment

Instalarea aplicației TikTok ar putea fi restricționată în scurt timp și în România.

Ministerul Digitalizării ar urma să ia o decizie în acest sens săptămâna viitoare, după ședința consiliului pentru securitate cibernetică.

Ministrul Sebastian Burduja a precizat că se are în vedere restricționarea instalării aplicației pe telefoane și device-urile IT ce permit comunicarea prin aplicații, deoarece acestea conțin informații care aparțin statul român.

Ministrul a subliniat, la un post TV, faptul că nu se poate pune problema de a interzice la nivelul cetățeanului de rând descărcarea unei aplicații și că se va desfășura un proces de informare a românilor cu privire la eventualele riscuri la care se supun, dar totul depinde de decizia care se va lua săptămâna viitoare.
Autoritățile urmează să analizeze acordul de prelucrare a datelor, pentru a vedea dacă sunt colectate și date care nu au legătură cu aplicația în sine.

Mai multe țări din Uniunea Europeană au luat deja o decizie în sensul interzicerii instalării aplicației TikTok pe telefoane de serviciu.

 

 

Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: