28
Joi, Mar

sursă foto: shopro.bayraktarreklam.net

Eveniment

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în această seară, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional ”Henri Coandăi”.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional Otopeni”, a anunţat Patriarhia Română.

Sursa citată a precizat că centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Ulterior, între orele 19.00 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.

 

 

Sursa: stirileprotv.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: