24
Sâm, Feb

sursă foto: antena3.ro

Eveniment

Meteorologii din nouă ţări, inclusiv România, se aşteaptă la fenomene meteo extreme în următoarele zile din cauza unui vortex polar care va aduce ninsori puternice, ploi şi chiar viscol.

Încă din această noapte, vortexul polar va pune stăpânire peste vestul, centrul, sudul şi estul continentului.

Meteorologii din opt ţări au emis deja alerte meteo, inclusiv de tip cod roşu, în timp ce specialiştii din Italia au anunţat că săptămâna ce urmează vine cu temperaturi mult mai mici decât cele înregistrate în săptămâna de Crăciun.

Vortexul polar se îndreaptă spre România, iar potrivit meteorologilor, vremea va începe să se strice începând din noaptea de luni spre marţi.

Temperaturile vor scădea în toată ţara, iar diferenţele ar putea ajunge chiar şi la 10 grade Celsius de la o zi la alta. De asemenea, vor fi ninsori puternice în multe zone din ţară.

Directorul ANM: "Vremea va fi deosebit de rece"

Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM, a explicat, în direct la Antena 3 CNN, că vremea va fi deosebit de rece, în special marţi.

"Această primăvară este una foarte capricioasă şi ne aduce, săptămâna viitoare, un nou episod cu temperaturi scăzute. Aşteptăm ca marţi vremea să devină deosebit de rece, atunci când maximele anticipate vor fi între 0 şi 10 grade Celsius, temperaturi mai degrabă de sfârşit de iarnă decât de jumătatea primăverii.

Nu este vorba doar de temperaturi, ci vorbim şi despre forma precipitaţiilor pentru că, începând de mâine noapte, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde toată ţara. Vor fi lapoviţe şi ninsori în multe zone ale ţării, mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. La munte va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă. Fenomenele cele mai severe vor fi începând de mâine noapte şi vor ţine până spre miercuri.

Se vor aduna cantităţi imporante de precipitaţii, deci atenţie şi la mesajele care vor veni dinspre colegii hidrologi. Vorbim de o perioadă cu un cer mai mult noros, temperaturile nu vor scădea foarte mult pe parcursul nopţilor, dar vor fi însă şi valori negative, mai ales în partea de nord, centru şi vest a teritoriului. Nu vor lipsi astfel de valori nici în celelalte regiuni. Sigur că, în aceste condiţii, se poate produce îngheţ la sol. Temperaturile sunt foarte periculoase pentru livezi, în general pentru ce a început acum să crească, iar din păcate veştile nu sunt bune pentru întreaga săptămână.

Rămânem cu această masă de aer rece care cuprinde nu numai zona ţării noastre, ci şi mare parte a Europei. De altfel, în ultimele zile, în partea de vest, de sud-vest, sud a continentului nu a fost foarte cald. Noi am fost ceva mai feriţi, dar vom fi influenţaţi de masa de aer rece", a declarat directorul executiv al ANM.

Vortexul polar aduce ninsori importante în România

Potrivit unor estimări, în următoarele zile, vortexul polar ar putea aduce în România ninsori puternice, astfel că stratul de zăpadă ar putea ajunge chiar şi la 100 de centimetri în zona montană.

De asemenea, estimările meteo arată un strat de zăpadă de aproximativ 20-30 de centimetri pentru zona de sud-vest a ţării, dar şi în zona de vest.

Totodată, un strat de zăpadă de aproximativ 15 centimetri s-ar putea depune şi în zona de nord şi nord-est a României.

Avertizări meteo pentru luni, 3 aprilie 2023, în Europa

- Cod roşu de vânt extrem de puternic în Croaţia;

- Cod portocaliu de vânt şi precipitaţii în Italia şi Serbia;

- Cod galben de frig în Cehia, Slovacia;

- Cod galben de vânt în Ungaria;

- Cod galben de ninsori în Polonia;

- Cod galben de ploi în Bulgaria.

 

 

Sursa: antena3.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: