Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 31 martie.
Suma alocată acestui program a fost majorată în acest an, ajungând la 600.000 de lei.
Mai sunt 3 zile până când operatorii din domeniul social mai pot depune solicitări de finanțare nerambursabilă prin Ghidul de finanțare aprobat de Consiliul Local. Asociațiile, fundațiile sau cultele religioase acreditate ca furnizori de servicii sociale sau care au activitate în domeniul social pot depune solicitările de finanțare până în data de 31 martie. Suma alocată de municipalitate pentru finanțarea acestor proiecte este de 600.000 de lei.
Municipalitatea, împreună cu furnizorii de servicii sociale, a stabilit 5 arii prioritare pentru care se alocă finanțare în acest an, respectiv:
- victime ale violenței în familie;
- vârstnici aflați în situație de risc social (fără suport material și familial, cu venituri mici și cu susținători legali fără posibilități materiale, bolnavi sau care au capacitate redusă de realizare a unor activități de auto-gospodărire, fără adăpost etc);
- persoane cu dizabilități sau cu întârzieri în dezvoltare;
- tineri dezinstituționalizați;
- servicii sociale despre și pentru sănătate mintală.
Criteriile pe baza cărora se va face evaluarea și selecția proiectelor sociale sunt:
· să fie programe și proiecte de interes public local;
· să promoveze și să adauge identitate imaginii municipiului Brașov (la nivel național și internațional);
· buna capacitate organizatorică și funcțională a beneficiarului finanțării să fie dovedită prin: experiență în domeniul administrării altor programe și proiecte similare, capacitatea resurselor umane de a asigura desfășurarea programului sau proiectului la nivelul propus, experiență în colaborare/parteneriat cu autoritățile publice sau cu alte organizații guvernamentale și neguvernamentale din țară și din străinătate, după caz.
Conform ghidului, valoarea maximă a finanțării pe care municipalitatea o acordă este de 50.000 de lei, sumă ce reprezintă maxim 90% din valoarea proiectului; restul sumei trebuie asigurată de solicitant.
Depunerea proiectelor se poate face fie aplicând direct pe platforma www.primariabrasovenilor.ro, fie depunând solicitările prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (Primăria Municipiului Brașov, b-dul. Eroilor nr. 8, cod poștal 50007, Brașov, program luni-joi, 8.00-14.00, vineri 8.00-13.00).
Calendarul pentru implementarea ghidului de finanțare al proiectelor sociale este:
- perioada de depunere a cererilor de finanțare: 02 – 31 martie 2023;
- evaluarea și selecția proiectelor: 03 – 12 aprilie 2023;
- publicarea rezultatelor preliminare: 13 aprilie 2023;
- contestații: 18 – 20 aprilie 2023;
- evaluarea contestațiilor: 21 – 27 aprilie 2023;
- afișarea rezultatelor finale: 28 aprilie 2023;
- perioada de implementare a proiectelor: 15 mai 2023 – 15 noiembrie 2023.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: