28
Joi, Mar

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

Dosar penal pentru consum de substanțe psihoactive.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Acțiunea s-a petrecut la data de 11.03.2023, când, în cadrul unui control desfășurat pe raza localității, polițiștii au oprit un autovehicul înmatriculat în județul Timiș, la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani.

Întrucât pe parcursul verificărilor persoana prezenta o stare atipică de agitație, polițiștii au efectuat un test pentru stabilirea prezenței substanțelor interzise în organism, iar rezultatul a fost pozitiv pentru substanța AMPHETAMINE.

Față de rezultatul obținut, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate substanțele interzise prezente în organism.

În cauză, față de cele constatate, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale sub coordonarea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, informează I.P.J Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: