26
Vin, Apr

sursă foto: agrointel.ro

Eveniment

Primăvara pare că îşi intră în drepturi în mai multe zone din România, dar nu scăpăm de ploi, lapoviță şi ninsori slabe.

Ce zone sunt vizate. ANM, prognoza meteo actualizată.

"După ziua de ieri am putea spera că a venit primăvara, pentru că a fost o zi frumoasă, cu cer senin în mare parte din țară.

Însă duminică și luni se va răci în jumătatea de nord a teritoriului, astfel încât acolo temperaturile maxime vor fi chiar ușor mai scăzute decât în mod normal, mai scăzute cu mult decât astăzi.

Vorbim de valori de la 2-3 grade în nordul Moldovei, la cel mult 6-7 grade prin sudul Banatului, sudul Moldovei, prin sudul Transilvaniei, în timp ce în jumătatea sudică, chiar dacă temperaturile mai scad puțin față de astăzi, vorbim de o vreme în continuare mai caldă decât în mod normal, cu maxime de la 10-11 la cel mult 13-14 grade asta duminică și luni.

De marți vremea va intra într-un proces de încălzire. Se va resimți în toate regiunile. Temperaturile vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată și vorbim de peste 10° în toată țara, până la 17-18 grade în partea de sud a teritoriului, în condițiile în care precipitațiile vor traversa teritoriul țării noastre mai ales de marți, dinspre vest către est, însă nu vor fi pe arii extinse, în general slabe cantitativ.

Vorbim de precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane înalte, mixte în zonele mai joase montane, dar trecător și prin Transilvania și prin Maramureș și prin nordul Moldovei, în funcție în mod deosebit de momentul la care apar acestea.

Noaptea, dimineața vor fi în general sub formă de lapoviță și ninsoare, însă vorbim de precipitații slabe. Deocamdată nu se estimează o depunere de strat de zăpadă", a spus Alina Şerban, meteorolog în cadrul ANM, la Antena 3 CNN. 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: