24
Sâm, Feb

Eveniment

Procesul finanțării campaniei electorale din 2009, a fostului președinte Traian Băsescu, a ajuns la final.

După ultimele pledoarii, care au avut loc joi, avocații se declară uluiți de cererile procurorilor în cazul Ioanei Băsescu.

Dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei electorale a fostului președinte a ajuns la final. Miza e una mare pentru Ioana Băsescu, pentru că în primă instanță ea a primit cinci ani de închisoare.

Ioana Băsescu a făcut notă discordantă și a cerut achitarea în fața judecătorilor.

Procurorii au cerut pedepse orientate spre maxim pentru toți cei implicați în dosar motivând faptul că aceasta este fiica unui candidat la vremea presupuselor fapte.

Instanța a rămas în pronunțare și a amânat sentința pentru 16 martie 2023.

Curtea de Apel București a condamnat-o, în martie 2021, pe fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009. 

Potrivit DNA, în decembrie 2009, Ioana i-ar fi cerut directorului de la Oil Terminal, Silviu Wagner, să achite ”o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an”.

Pe 30 decembrie 2009, Oil Terminal ar fi încheiat cu o firmă controlată de Ioana Băsescu un contract fictiv de publicitate în valoare de 419.000 lei.

 

 

 

sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: