26
Vin, Apr

sursă foto: impact.ro

Eveniment

ANPC a solicitat lanțului de farmacii „Dr. Max” să înceteze folosirea în reclame a sintagmei „preţuri Dr. Max de mici”.

Comisarii susţin că e o practică incorectă, compania sugerând că are cele mai mici preţuri, fapt care nu a putut fi dovedit.

ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat că în urma verificărilor desfăşurate în lanţul de farmacii Dr. Max, echipele de control au constatat utilizarea, atât în farmacii, cât şi în spoturile publicitare din mass-media, a sintagmei „preţuri Dr. Max de mici”. 

Acest lucru a fost considerat o practică comercială incorectă, cu impact la nivel naţional, considerându-se că, prin această formulare, i se sugerează consumatorului mediu faptul că, farmaciile Dr. Max, au cele mai mici preţuri ale unor produse, comparativ cu alte lanţuri de farmacii, fapt care nu a putut fi dovedit. Ca atare, la începutul lunii februarie a acestui an, printr-un Ordin al preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, s-a dispus încetarea acestei practicii comerciale incorecte, deoarece mesajul publicitar conţine informaţii false, menite a induce în eroare sau care este susceptibil să inducă în eroare consumatorul mediu, oferindu-se perspectiva unui avantaj material, la achiziţia de produse. Caracterul înşelător al acestei practici este determinat de faptul că nu explică, concret, în ce constă avantajul menţionat al consumatorului (dacă este vorba de un preţ redus sau de avantajul conferit de achiziţionarea unui bun de calitate superioară)”, a anunţat ANPC.

Protecția Consumatorului menţionează că ordinul respectivă a fost adus la cunoştinţa operatorului economic, de îndată, iar acesta a şi început demersurile necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse. 

ANPC a precizat că mesajul publicitar a fost deja eliminat de pe monitoarele existente în farmacii şi din campaniile existente în derulare, urmând ca, în cel mai scurt timp, acesta să fie înlocuit complet din toate comunicările comerciale ale operatorului.

 

 

Sursa: realitatea.net

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: