28
Joi, Mar

Eveniment

Atmosferă vieneză la Opera Brașov.

Miercuri, 8 februarie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, îi așteptăm pe iubitorii muzicii de operă la „Recitalul de la ora cinci”, susținut de artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Cristina Radu - soprană, Lăcrămioara Schuller - soprană, Alexandru Aghenie – bariton, Alexandru Chiriac - bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

Programul recitalului este alcătuit din arii și duete din capodopere ale artei lirice: „Adriana Lecouvreur” - Francesco Cilea, „I Pagliacci” - Ruggero Leoncavallo, „Il Trovatore” - Giuseppe Verdi, „La bohème” și „Madama Butterfly” - Giacomo Puccini, „Così fan tutte” și „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. 

• Recitalul durează o oră și nu are pauză.

Preț bilete: 6 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 1,5 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

Sâmbătă, 11 februarie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm la spectacolul cu spumoasa operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul. Acest eveniment a avut un parcurs inedit la Opera Brașov, din cauza pandemiei, premiera având loc online, în transmisiune directă, pe canalele de socializare ale instituției, pe 27 martie 2021. Pentru al doilea an, consecutiv, putem prezenta spectacolul integral, în Sala Operei, fără restricții… Poate, și din acest motiv, biletele pentru „Sânge vienez” s-au epuizat în doar 40 de minute în ziua în care s-au pus în vânzare!

Libretul operetei a fost scris de Victor Léon și Leo Stein. Premiera mondială a avut loc pe 26 octombrie 1899, la Carltheater din Viena, însă Johann Strauss nu mai era în viață ca să vadă și această ultimă capodoperă a sa. Atât de ridicată a fost popularitatea valsului „Sânge vienez” op. 354, încât a fost ales ca titlu al acestei lucrări muzicale. Opereta prilejuiește întâlnirea cu atmosfera vieneză de la sfârșitul secolului al XIX-lea. „Am păstrat firul poveștii și am căutat să realizez un echilibru între momentele lirice și cele de umor, specifice într-o operetă; dar, mai ales, m-am axat pe conturarea personajelor principale, încercând să creez tipologii diverse, caractere plăcute și momente spumoase, în spiritul partiturii scrise de Johann Strauss. Am căutat, împreună cu scenografa Rodica Garștea, să realizăm un ambient rafinat pe care muzica îl impune”, mărturisește regizoarea Anda Tabacaru.

În distribuția spectacolului de sâmbătă îi găsim pe: Gabriella - Anda Pop, Eduard - Liviu Iftene, Josef - Cristian Dicu, Franzi - Maria Catrina, Peppi - Corina Klein, Vercingetorix - Marian Rește, Rosa - Cristina Roșu, Kagler - Lorand Cristian, Contele Bitovsky - Dan Ionescu, Birjarul - Marian Rește, Lizi - Cristina Coatu, Lori - Anca Panait, Chelnerul - Mihai Burlacu, Soldatul - Emil Dumbravă. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul Orchestrei se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Mișcarea scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Iulian Sandu.

• Spectacolul durează două ore și 45 minute și are două pauze.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: