19
Vin, Apr

Eveniment

Elevii aflați în clasa a VIII-a se pot înscrie pentru învățământul liceal militar, anul școlar 2023 – 2024. Ultima zi de înscriere este 24 martie 2023.

 Elevii aflați în clasa a VIII-a care vor să urmeze colegiul militar se pot înscrie pentru cele 816 locuri disponibile în cele cinci colegii naționale militare:
  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia – 168 locuri;
  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza – 168 locuri;
  • Colegiul Național Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc – 168 locuri;
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova – 168 locuri;
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța – 144 locuri.

Înscrierile se fac de către unul dintre părinți (sau tutore) online, sau mergând personal, la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar al județului/sectorului de domiciul.

Aici candidații vor primi informații privind oferta educațională, condițiile de recrutare, selecție și admitere și vor beneficia de consiliere și îndrumare din partea personalului recrutor.

Centrul militar județean Alba este situat în Alba Iulia pe strada Regina Maria, nr. 6. Numărul de telefon este 0258.811.989 iar adresa de email este This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici.

  • Termenul limită de înscriere este 24 martie 2023
  • Perioada desfășurării selecției: 6 februarie – 11 aprilie 2023
  • Perioada examinării medicale: 20 februarie – 13 aprilie 2023

Condiții și criterii de recrutare și selecție

Ce trebuie să știi despre colegiul naţional militar

Colegiile naţionale militare sunt şcoli cu tradiţie, care oferă o excelentă educaţie şi o multitudine de oportunităţi profesionale. Învăţământul liceal militar este de tip vocaţional, în profilul militar, specializarea matematică-informatică.

Misiunea colegiului naţional militar este aceea de a pregăti candidaţi – absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru instituţiile/unităţile de formare a personalului militar profesionalizat, în mod special a ofițerilor și a maiștrilor militari.

Asigurarea unei pregătiri temeinice şi dezvoltarea competenţelor specifice profilului şi specializării sunt garanția promovării examenului de bacalaureat și a admiterii în învăţământul superior militar, precum și a adaptării rapide la rigorile și standardele instituției militare.

Ce condiţii minime trebuie să îndeplinești

Lista completă a condiţiilor şi criteriilor generale de recrutare:

  • cetăţenie română şi domiciliu stabil în România;
  • vârsta de cel mult 16 ani împliniţi în anul desfăşurării concursului de admitere;
  • absolvirea învăţământului secundar inferior sau ciclul gimnazial sau dovedirea absolvirii acestuia, până la data clasificării finale – ultima etapă a concursului de admitere;
  • existența avizelor „Admis” la selecție și „Apt” la examinarea medicală.

Nu pot fi înscrişi candidaţii care sunt absolvenţi ai clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, în învăţământul liceal sau profesional.

Cum poţi deveni elev la colegiul naţional militar

  • te înscrii online, pe site-ul www.recrutaremapn.ro sau te deplasezi împreună cu unul dintre părinți (sau cu reprezentantul legal) la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar din județul/sectorul de domiciliu, pentru a obține informații privind oferta educațională, condițiile de recrutare, selecție și admitere, precum și pentru a beneficia de consiliere și îndrumare din partea personalului recrutor;

  • urmezi indicațiile personalului recrutor și aștepți să fii anunțat(ă) în legătură cu data, ora și locul în care trebuie să te prezinți pentru probele de selecție;

  • participi la selecție în cadrul centrului zonal de selecţie şi orientare de care aparții, conform precizărilor primite de la recrutor; selecția durează o zi și constă în probe psihologice (test de aptitudini și chestionar de personalitate), probe fizice (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență) și interviu de evaluare finală;

  • dacă ești declarat(ă) „Admis” la probele de mai sus, efectuezi examinarea medicală în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale, conform indicațiilor primite;

  • rezultatul selecției indică în ce măsură poţi face faţă cerinţelor profesiei militare şi mediului militar, este confidențial și are caracter eliminatoriu;

  • după ce ești declarat „Apt” la examinarea medicală, trebuie să completezi dosarul de candidat cu documentele solicitate de recrutor, în scopul certificării îndeplinirii condițiilor și criteriilor de recrutare.

Admitere

  • candidații declarați „Admis” și „Apt” la probele de selecție susţin o probă eliminatorie, sub forma unui test grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele limba şi literatura română şi matematică, iar notele obţinute se iau în considerare la calculul mediei finale de admitere; informaţii complete despre admitere se obţin de pe website-urile colegiilor naţionale militare.

  • opțiunile candidaţilor care au fost declaraţi “Admis” în prima etapă şi au participat la evaluarea naţională, sunt introduse în aplicația informatică a Ministerului Educației Naționale, în vederea ierarhizării și repartizării candidaților în colegiile naționale militare; admiterea se face prin repartizare computerizată la nivel național, în ordinea descrescătoare a mediilor finale de admitere, în funcție de opțiuni și de numărul de locuri din fiecare colegiu național militar.

Formare

Pe timpul celor patru ani de studiu, colegiul naţional militar asigură:

  • pregătirea ştiinţifică şi umanistă generală a elevilor;
  • dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie specifice profilului militar și specializării matematică-informatică, în paralel cu specializarea militară primară;
  • familiarizarea cu mediul militar şi cu tradiţiile armatei române;
  • orientarea profesională competentă a absolvenţilor pentru ca aceştia să urmeze o carieră militară de succes;
  • identificarea, dezvoltarea și punerea în valoare a calităților personale ale fiecărui elev.

Colegii naționale militare

Poți opta pentru cel mult cinci colegii naționale militare, în ordinea preferințelor:

  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” – Alba Iulia
  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza
  • Colegiul Național Militar „Ştefan cel Mare” – Câmpulung Moldovenesc
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” – Craiova
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” – Constanța

Studiile au durata de 4 ani (clasele IX-XII) şi se finalizează cu obţinerea diplomei de bacalaureat şi participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ superior militar sau înmatricularea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari.

Pe toată durata pregătirii în colegiul național militar, elevii beneficiază de școlarizare, cazare, masă, echipament, transport dus-întors pe perioada vacanțelor, asistență medicală gratuite.

Absolvenţii colegiului naţional militar au cele mai mari şanse de a avea o carieră strălucită în Armata României, datorită competențelor specifice dobândite pe parcursul celor patru ani de liceu.

 

 

Sursa: alba24.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: