20
Sâm, Apr

Eveniment

Distribuirea cardurilor va începe în curând, iar românii trebuie să știe și la ce riscuri se supun dacă folosesc greșit sumele de bani primite.

Ce poți plăti cu cardul de energie

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cardurile de energie pot fi folosite exclusiv pentru anumite plăți, cum ar fi: electricitate, gaze, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemne de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

MIPE oferă categoriilor vulnerabile de români carduri de energie în valoare de 1.400 de lei. Banii, alocați din fonduri europene, vor fi distribuiți de două ori pe an, în tranșe egale valoric. Cardurile urmează a fi înmânate personal de angajații Companiei Naționale Poșta Română, iar listele cu beneficiari au fost întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Nu există posibilitatea de retragere de numerare de pe card. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi vândut ori donat. Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500 și 6.000 lei”, avertizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cum poți utiliza cardul de energie

Cu ajutorul cardului de energie poți achita facturile curente (sau restante), dar, atenție, numai pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului! Cardul poate fi folosit pentru a efectua mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Ministrul Marcel Boloș a explicat și cum stă treaba cu deja celebrul „certificat de validare a datoriilor”, despre care s-a tot discutat în chestiunea eliberării cardurilor de energie.

Acest certificat de validare a datoriilor este specific numai pentru încălzirea în sistem centralizat. Pentru căldura de la bloc avem peste 190.000 de asociații de proprietari. E nevoie de trei documente: cartea de identitate, cardul de energie și acest certificat de validare a datoriilor, care se prezintă oficiantului poștal.

Se eliberează apoi o dovadă privind operațiunile de servicii de mandat poștal", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Categoriile de români vulnerabili vor primi ajutor pentru plata facturilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei.

Banii pot fi utilizați până la data de 31 decembrie 2023 și se dau pe loc de consum/gospodărie, în două tranșe, după cum urmează:

- 700 de lei se acordă în luna februarie (ajutor pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023);
    
- 700 de lei se acordă în luna septembrie (ajutor pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023).

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: