19
Vin, Apr

Eveniment

Este săptămâna de foc pentru liderii coaliției.

Începe sesiunea parlamentară, iar partidele intră în ședințe pentru a stabili strategia, mai ales în contextul în care în această sesiune va avea loc rocada guvernamentală, în care se va face transferul de putere între PNL și PSD.

Social-democrații s-au reunit la Sinaia, acolo unde stabilesc programul de guvernare, dar și împărțirea ministerelor la rocada.

Liderii social-democrați vor avea o ședință a Consiliului Politic, dar și a grupurilor parlamentare. Potrivit unor surse cei de la PSD sunt dispuși să negocieze protocolul stabilit în coaliția de guvernare. Ei ar dori să păstreze mnisterele Transporturilor și cel al Finanțelor.

În privința noii sesiuni parlamentare, aleșii vor avea de dezbătut Legea pensiilor, Legea salarizării și unele măsuri fiscale, cum ar fi: taxarea marilor companii, măsură propusă de PSD.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: