20
Sâm, Apr

sursă foto: cotidianul.ro

Eveniment

Elveția, Luxemburg și Germania sunt „paradisuri” salariale pentru profesori, conform unui raport publicat în acest sens de Comisia Europeană, transmite publicația elenă Reporter, citată de Rador.

La polul opus, pe baza datelor referitoare la salariile de bază anuale pentru cadrele didactice cu normă întreagă, Bulgaria, Letonia, Ungaria, Polonia și România sunt țările care își plătesc cel mai puțin profesorii. Salariile anuale în țările de mai sus se ridică la mai puțin de 10.000 de euro.

Pe de altă parte, profesorii primesc cele mai mari salarii în Danemarca, Germania, Luxemburg, Elveția și Liechtenstein, cu un salariu de bază anual depășind 50.000 de euro.

În Grecia, salariul de bază pentru un profesor debutant este de 15.435 de euro pe an. După 10 ani de muncă, salariul crește cu 21,6%, iar după 15 ani crește cu 32,4%. Un profesor care a ajuns în fruntea grilei de salarizare primește un salariu majorat cu 97,3% față de cel al unui cadru didactic debutant.

În fruntea listei cu țările în care salariul crește gradual în funcție de vechimea în muncă se află Cipru, unde față de salariul de început creșterea este 85% în primii 15 ani și până la 143% la sfârșitul carierei unui cadru didactic. (Traducerea: Carolina Ciulu)

 

 

Sursa: g4media.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: