29
Vin, Mar

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Va avea 12 peroane, panouri fotovoltaice, iar acoperișul va fi înverzit.

Primăria Brașov a dat ordinul de începere a lucrărilor de construcție a „Terminalului de transport urban gara Brașov", proiect ce face parte din strategia municipalității de transformare a transportului în comun în principala alternativă de mobilitate urbană, în locul autoturismelor proprii.

Deși termenul pentru realizarea acestui proiect este de 14 luni, obiectivul municipalității este ca finalizarea investiției să se facă până la sfârșitul anului.    

Terminalul va fi construit în zona parcării publice din stânga gării și va fi cel mai mare din Brașov, dispunând de 12 peroane, dintre care 4 vor fi dotate cu stații electrice cu încărcare rapidă. Valoarea lucrărilor este de aproape 16 milioane de lei, fără TVA, majoritatea fiind fonduri europene nerambursabile.

Lucrările sunt executate de către Asocierea S.C. Romfit Grup S.R.L. – lider - cu S.C. Har&H S.R.L., valoarea contractului fiind de 15.648.350,35 lei fără TVA.

Constructorul va realiza următoarele lucrări:

- construirea clădirii terminalului;

- amenajarea zonei carosabile destinate parcării autobuzelor;

- amenajarea de trotuare/alei și a 12 peroane pentru autobuzele RATBV;

- amenajarea spațiului verde.

Acoperișul autogării este tip terasă verde, circulabilă. Panta acoperișului este de 3%. Deoarece partea din spate a clădirii este parțial îngropată, spațiul verde de pe construcție comunică cu restul spațiului verde.

Platforma carosabilă asigură locul pentru oprirea a 12 autobuze, respectiv 9 locuri pentru autobuze cu lungime maximă de 13 m și 3 locuri pentru autobuze articulate cu lungime de 18 m.

Dintre acestea, 4 locuri sunt destinate încărcării autobuzelor electrice și sunt echipate cu stații de încărcare.

În plus, amplasamentul a fost prevăzut și cu 7 locuri de parcare pentru autoturismele persoanelor cu dizabilități.

Suprafața totală a acestui terminal este de 7.500 de m.p., suprafață ce include: autogara, peroanele, zona verde, aleile și locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor se vor introduce, etapizat, o serie de restricții: accesul în parcarea publică va fi închis (într-o primă fază, parțial, iar după avansarea lucrărilor, în totalitate), stația de taxi a fost mutată în fața complexului comercial Unirea Shopping Center, stația  pentru liniile de transport metropolitan 310, 320 și 540 va fi relocată, iar stația pentru transport urban de pe b-dul Gării va fi și ea mutată, în a doua jumătate a anului.

      


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: